Simbolurile


Symbols - Barron Holland


Simboluri religioase din diferite culturi


Ancester Symbols - Hugo Sandoval


The Kitchen - Pablo Picasso


The Birth of the World - Joan Miro


Sky Cathedral - Louise Nevelson


Motion - Oskar Fischinger


Moonbird - Joan Miro


Maternity - Max Ernst


Guitar - Pablo Picasso


Fish - Constantin Brancusi


Brooklin Bridge - Ellsworth Kelly


Black Widow - Alexander Calder


Black Newborn - Sherrie Levine


Portrait of Marcel Duchamp - Katherine Dreier

Natura e un templu in care coloanele vii
Lasa uneori sa le scape cuvinte confuze.
Omul trece printre ele, prin paduri de simboluri
Care il observa cu priviri familiare.

Charles Baudelaire

La inceput, functia simbolurilor era de a ascunde adevarurile sacre de ochii profanilor, lasand in acelasi timp sa se vada semne codate, un fel de chei pentru cei care stiau sa le citeasca. Astfel, cei care isi dadeau osteneala puteau accede la o cunoastere esentiala. Cunoasterea sensibila, subtila, voalata face apel la meditatia asupra simbolicului, pe de-o parte in relatia dintre om si natura, pe de alta parte pentru a incerca sa reprezinte impalpabilul, inaccesibilul.

Valoarea simbolica atribuita unui obiect sau altuia tine de cel care il confera sau il primeste. Astfel, numeroase semne pot capata un sens aparte si unic in istoria unei persoane si in relatia sa cu lumea. De anumite simboluri universale suntem legati la un nivel profund sau arhetipal, dar fiecare il va întelege mai mult sau mai putin superficial, in functie de propria luminare sau orbire, ii va gasi sau ii va acorda un sens personal, prin prisma propriilor valori si credinte. Simbolul va fi deci, pornind de la un obiect, un semn care se va incadra intr-un ansamblu, pentru a-i da unitate si forta, sprijinindu-se pe o functie de baza, cea de unificare interioara si centralizare a energiilor. In insasi esenta sa, demersul de simbolizare, care consta in folosirea simbolurilor, ne permite sa intram in legatura cu sacrul, si deci cu divinul care exista in acelasi timp in fiecare dintre noi si in jurul tuturor.

Confruntat cu enigma creatiei si cu misterul vietii, omul a creat mai intai imagini cu rolul de punti, de pasaje de trecere, mijloace de legatura sau curcubee de reprezentari lansate catre realitate, pentru a colora univesul cu semnificatii, fie ele si imaginare. Fara de ele, spatiul dintre interior si exterior ar fi fost prea lipsit de sens, prea plin de spaime. Pentru a nu se afla singur în fata neantului si a angoasei, omul a impanzit spatiul cu incercari de explicare, ca raspuns la intrebarile existentiale ontologice pe care si le punea. Presimtind prapastia dintre realitate (aflata mereu in exterior) si real (aflat mereu in interior), omul a urmat, in decursul istoriei sale, doua directii importante al caror parcurs a fost trasat pornind de la optiuni si alegeri fundamental diferite inca de la inceput.

Prima este cea care si-a pus amprenta asupra modelelor noastre de gandire pana in prezent. Bazandu-se pe cuceriri, pe apropriere, pe incercarea de a controla, de a acapara realitatea, aceasta directie a fost plina de violente, intreruptă de rataciri si presarata cu distrugeri, chiar daca a condus la reusite considerabile, precum controlul asupra formelor de energie, cucerirea spaţiului, revolutionarea geneticii, transformarea materiei sau imbunatatirea starii de sanatate.

Cea de-a doua directie, axata mai mult pe cercetarea realului decat a realitatii, se bazeaza pe recunoasterea acestui real, pe intelegerea si, intr-o oarecare masura, pe stapanirea lui. Aceasta abordare a luat uneori in considerare si imaginarul, care incerca sa uneasca cele doua drumuri. Aceasta a fost functia principala a miturilor, a artei si a simbolurilor.

Detasarea de simboluri s-a facut treptat, inainte de a se definitiva prin desimbolizarea obiectelor pe care o constatam in zilele noastre. Acest parcurs evocat foarte schematic prefigureaza doua mari linii de ruptura in istoria omenirii.

Intr-o prima faza, la aceasta ruptura a contribuit aparitia filozofiei, care pretindea ca explica lumea, descalificand miturile transmise pana atunci pe cale orala, prin diverse religii care incercau sa explice fenomenele naturale si umane. Nasterea filozofiei a contribuit la instaurarea unui mod de gandire axat pe trimiterea permanentă la experienta si ratiune, la polul opus gandirii mitice si practicilor religioase care exprimau capacitatea omului din acele vremuri de a se responsabiliza în raport cu soarta sa. Intre cele două tipuri de gandire s-a produs o ruptura, una fiind considerata mai evoluata decat cealalta, numita cu dispret in zilele noastre „gandire primitiva". Simbolicul a devenit apanajul marilor religii care si-au apropriat instrumentele si practicile sale, pe care le-au secatuit, transformandu-le in niste fosile.

A doua linie de ruptura cu simbolicul a aparut la sfarsitul evului mediu. Pana atunci, simbolicul avea locul sau in viata cotidiana. Omul putea fi in acelasi timp „tehnician si alchimist, istoric si mitologist, om de stiinta si mistic".

In ceea ce ma priveste, eu ma voi multumi sa denunt ruptura cu simbolicul care exista in prezent, fie ca este vorba de relatiile sociale sau de educatie. In cursul dezvoltarii omului, inca de cand este copil, prezenta simbolicului mi se pare vitala si esentiala, pentru ca reprezinta baza relatiei copilului cu lumea. Fara ajutorul simbolurilor si al simbolizarii, acumularea de cunostinte si capacitatea de socializare se reduc la manipulari senzoriale, motrice si concrete care nu depasesc datele imediate si perceptibile de timp, spatiu si cauzalitate. Fara simbolic, gandirea nu se poate detasa de realitatea de care este legata, nu isi atinge functia de reprezentare, adica de „noua prezentare", care descrie accesul la viata interioara si la scena imaginarului. Iar comportamentele nu vor fi decat o succesiune de manifestari necoordonate si necoordonabile.

Bibliografie: Curajul de a fi tu insuti - Jacques Salome

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

PUBLICITATE