Formele gand

Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfârşite de forme-idei, care părăsind fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din corpul duhului, ideile penetrează materia eterică, aflată peste tot în univers. Din această cauză materia eterică ce umple universul intră în vibraţie ondulatorie, sub forma unor sfere concentrice. Materia fluidică a spaţiilor nesfârşite este asemănătoare apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi comparate cu undele create de o piatră aruncată în apă, unde care pe măsură ce se îndepărtează de locul contactului dintre piatră şi apă, pierd tot mai mult din amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propagării formelor-idei se aseamănă şi mai mult cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibraţii care pun în mişcare aerul ce se mişcă sub forma unor unde sferice concentrice.

La fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joacă rolul clopotului, care, vibrând, pune în vibraţie materia subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane de alte unde, trecând unele prin altele fără să-şi perturbe vibraţiile şi fără să-şi devieze sensul mişcării. Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferenţă, când undele de lumină trec unele prin altele fără să se deformeze. Se înţelege că puterea de propagare a undelor mentale este direct proporţională cu puterea prin care ideile au penetrat această materie şi au pus-o în mişcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibraţie, o forţă, cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria nesfârşită de idei create de duh.

Anumite împrejurări - ca de exemplu apropierea de sistemul nostru a unei comete, stările de opoziţie sau conjuncţie ale unor planete, efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. - produc agitaţii în oceanul fluidic al universului. In acest caz, propagarea undelor ce vor purta ideile emise de duh va fi, oarecum, paralizată. In Cer totul se petrece asemănător ca şi pe pământ. Aceleaşi legi domnesc în toate lumile, de toate gradele, bineînţeles adaptate mediului respectiv. In zilele când magnetismul cosmic, solar sau planetar este mai mare, aerul e agitat şi sunetul clopotului de la biserică moare la o mică distanţa de el. Daca aerul e liniştit, vibraţiile clopotului se propagă în depărtare, fiind auzite până în satele vecine. Acelaşi fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spaţiu. Când atmosfera mentală este calmă, gândirea noastră e purtată pe undele materiei mentale, până la locul destinat, impresionând destinatarul gândului nostru. Ziua, din cauza căldurii solare, aerul vibrează. Datorită curenţilor fluidici se produc agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastră nu străbate prin oceanul fluidic decât foarte greu şi la o distanţă apropiată. Noaptea, când aerul este mai liniştit şi materia gândurilor e mai calmă, ruga noastră, sugestia noastră, poate străbate prin oceanul fluidic la distanţe de zeci de ori mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomandă ca rugăciunea să o înălţăm la miezul nopţii. Ea va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria să o transmită mai departe, prin tot universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tatălui creator.

Când un om analizează ceva, face o reflexie, meditează asupra unei probleme oarecare, el creează idei. Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului, vor rămâne în jurul său, formând o atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp acest născocitor de idei va fi activ, preocupat de diferite probleme ale vieţii, aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect; insă de îndată ce creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibraţia lor, vor pune în vibraţie materia sa mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme, muzică şi culori, care emise în afara lor, le vor întări pe cele preexistente. Acum forţa lor a devenit dublă. Cu o alta ocazie, ideile vor lucra din nou asupra mentalului acestui om, şi gândul său va fi preocupat mereu de aceleaşi idei, bune sau rele, până într-o zi, când îl vor decide la o acţiune corespunzătoare acelei gândiri sau serii de idei.

Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastră, să luăm două exemple. Cineva a fost nedreptăţit sau păgubit de un altul. In mintea păgubaşului sau a nedreptăţitului s-a născut ideea de ură, de răzbunare. Această gândire a dat naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp, aceste forme-idei se furişează în interiorul, în mentalul său, iar spiritul, amintindu-şi de paguba, de nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea răzbunării. Gânduri noi întăresc pe cele dintâi, până când ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu asupra mentalului său, îl determină să execute fapta răzbunării, ce îi încolţise în minte. Astfel, într-una din zile, loveşte, rănind grav, sau ucigând pe cel care l-a nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a făcut dreptate, uitând că nu are dreptul să judece faptele omului pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti.

Iată de ce se impune să examinăm din timp în timp, ce fel de idei aleargă prin mintea noastră, şi de îndată ce constatăm că ele sunt de o calitate inferioară sau josnică, să trecem la alte idei, adică să căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa. Dar este posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumită persoană. In acest caz, această formă-gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glonţ, până la persoana respectivă, şi dacă o va găsi liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite efecte, după natura şi destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatară este ocupată, forma-gând va sta în preajma ei până în momentul când, devenind liberă, se strecoară în interior şi o influenţează.

Să exemplificăm şi acest fenomen.

O mamă află printr-o scrisoare că fiul ei este bolnav. Această mamă îşi iubeşte copilul ca pe ochii din cap, şi înainte de culcare înalţă o rugă fierbinte Celui Atotputernic, ca să-i trimită sănătate fiului ei. Gândul de iubire, rugăciunea au dat naştere la anumite forme-idei, care s-au îndreptat ca fulgerul către fiul ei şi vor revărsa în organismul lui toată energia spirituală a materiei ce compune aceste idei de iubire, ale dorinţei de însănătoşire. Sub impulsul acestei materii şi a razei desprinse din marele curent cosmic ce cutreieră lumile solare şi planetare, fiul ei se va vindeca. Nu este o minune, ci pur şi simplu un act de chimie spirituală, de vindecare cerească.

La fel, gândurile de iertare se duc ca o săgeată catre persoanele destinate, dar e posibil la unele persoane, din cauza naturii lor răutăcioase, mintea fiindu-le mereu într-o furtună, sa respinga formele-idei de iertare. Ele revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere - pe firul magnetic pe care au fost emise - atrag din spaţiu fluide mentale de acelaşi grad superior, acoperind cu binecuvântare emiţătorul. Acest om iertător a rupt orice legătură karmică cu acel spirit inferior, pentru că l-a iertat, iar pentru gestul său sublim a fost urcat pe o treaptă spirituală superioară.

Un om poartă o ură de moarte cuiva. A auzit de puterea gândului, şi ca atare îl blestemă. Dar pentru ca opera să fie deplină, cere concursul unor persoane care practică magia neagră. Forma-gând a acestui om şi a slujitorilor săi se îndreaptă către persoana indicată. Dar dacă această fiinţă este un suflet bun, pios şi drept, fluidele sale, având o vibraţie cu o frecvenţă foarte înaltă, resping aceste iniagini-idei trimise. Ele se întorc pe drumul pe care au venit, dar, în traiectoria lor prin spaţiu, atrag un val de fluide de aceeaşi calitate inferioară, copleşindu-l pe autorul lor. Astfel se adevereşte zicala: „Cel care pregăteşte groapa altuia, cade el în ea!" Aşadar, luaţi seamă la ce gândiţi, şi amintiţi-vă mereu că puteţi face un mare bine prin gândurile voastre, dar şi un mare rău. Fiţi atenţi să nu greşiţi prin gânduri, căci orice gând ce are la bază răutatea şi invidia, îşi va produce efectul matematic.

Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a creat divinul Tată tot ce vedem şi nu vedem, dar ideea cea mai sublimă este rugăciunea. In bucurie, mulţumiţi prin rugă Tatălui, în nenorocire, înălţaţi-vă gândul la Cel care conduce şi ţine în mână tot universul. Ideile rugăciunii se înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboară o rază strălucitoare, care te scaldă dându-ţi sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, linişte şi pace sufletului tău zbuciumat.

Ştiinţa, şi în special armata, sunt preocupate, de câţiva ani, de problema transmiterii gândului. Graţie nenumăratelor experienţe făcute, fenomenul sugestiei a intrat, în fine, în templul unde oficiază savanţii pământului. Oamenii pământului se înţeleg între ei prin grai, dar fiind la distanţe mari între ei, se pot înţelege şi numai prin puterea transmiterii gândului - telepatie. Telegrafia mentală este posibilă pentru oricine, numai că se cere o pregătire prealabilă, un exerciţiu prelungit. Literatura parapsihologică citează diferite exerciţii. Iată, pe scurt, un exerciţiu care trezeşte facultatea transmiterii gândului. Două persoane dornice să dobândească acest dar se întâlnesc într-o cameră în fiecare zi şi la aceeaşi oră. După ce se aşează fiecare pe câte un scaun, spate în spate, se stabileşte ca unul să fie transmiţător, iar celălalt receptor, roluri schimbate cu vremea, pentru ca nu cumva unul să devină prea activ iar celălalt prea pasiv. Amândoi se hotărăsc să facă gol în mintea lor, pentru câteva minute. Apoi, transmiţătorul gândeşte, repetând în mintea sa o idee simplă, de exemplu a unei figuri geometrice sau a unui obiect din cameră. Se concentrează puternic asupra acestei idei, pentru a o trimite partenerului său. In primele zile se va constata că din zece idei, două sunt recepţionate şi opt nu. In zilele următoare, cinci din zece sunt primite, iar după câteva săptămâni, opt. Când progresul a ajuns aproape sută la sută, se trece la exprimarea unei propoziţii cât mai simple. După câteva săptămâni, când este însuşită această formă simplă de comunicare, se trece la transmiterea de asocieri de propoziţii, adică a unei fraze simple. Pe acest drum se păşeşte cu răbdare şi cu o voinţă de fier, luni de zile, dar truda nu va fi zadarnică. Reuşita se va vedea sosind curând, îndemnând la continuarea exerciţiului. Când s-a ajuns la recepţionarea primelor fraze, partenerii se vor separa în încăperi diferite, aflate în acelaşi imobil. După ce reuşita a început să fie câştigată şi în acest fel, fiecare din cei doi se înarmează cu câte un creion şi un caiet, pe care notează cele comunicate şi primite. Adică transmiţătorul formulează în caiet ceea ce gândeşte, iar receptorul scrie în caietul său ideile ce par să se fi născut în mintea sa. După experienţă se compară caietele între ele, constatându-se exactitatea sau eroarea cu care au fost recepţionate gândurile. Prin exerciţii continue, reuşita îndeamnă partenerii să se îndepărteze, unul fiind într-o parte a oraşului iar celălalt în altă parte, şi la ora convenită, unul transmite şi altul primeşte, după care îşi controlează caietele. Urmând astfel - cu răbdare şi consecvenţă - se poate ajunge la transmiterea unor fraze complexe, recepţionate şi citite ca într-o carte.

Telegrafia mentală este practicată si de oamenii primitivi. Trupele franceze din Senegal, sau cele engleze din Nigeria, au avut ocazia să constate că mişcările lor erau cunoscute cu zile înainte de către triburile aflate la mari distanţe, fără existenţa telegrafului şi a poştei. Dacă fenomenul transmiterii gândului este un fapt cert, să-l folosim spre binele semenilor noştri.

Transmiterea şi puterea gândului a fost cunoscută cu mii de ani în urmă de marii preoţi din India, Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dacă prin puterea gândului înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai mare rău semenului său. Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor aduce asupra celui care a păcătuit toata greutatea lor. Vai de duhul care va întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!

Exista cazuri cand prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. In diferite centre parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea de vicii pe calea magnetismului, dar tot prin intermediul ideii. In acest scop, bolnavul este adormit, hipnotizat de către un magnetizor. După ce a fost complet adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai bine, poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat." Dacă e vorba de un viciu, i se sugerează să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure etc. De cele mai multe ori, dacă n-au intervenit alte împrejurări, această metodă a dat rezultate frumoase.

Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfecţiune. Astfel şi corpul mental trebuie silit să lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chemaţi să facem tot posibilul ca materia mentală să devină din ce în ce mai fină. In acest scop, vom hrăni corpul mental cu ideile unor conferinţe morale, ştiinţifice şi filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii. Dar mai presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea materiei mentale, este propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am făcut şi urmările ei, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei să zică etc. Deosebit de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre, când examinăm natura şi ordinea din ea.

Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obişnui într-o asemenea măsură cu acest grad înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor provoca neplăcere. O conversaţie trivială ne va determina să plecăm din acel mediu. Obişnuit cu adevărul, mentalul nostru nu mai e capabil să emită minciuna. Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai înţelept, aşa că zâmbim de milă când primim explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii omeneşti şi a legilor naturii. Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât prin inducţie sau prin deducţie, întrevedem sau descoperim adevărul în toate situaţiile şi împrejurările cele mai complexe.

Corpul mental este o masă de fiinţe ultramicroscopice vii şi în veşnică activitate. Ca urmare, mentalul omului este veşnic în activitate, gândeşte mereu, secundă de secundă. Duhul gândeşte în veşnicie, neputând sta în repaus, trebuie deci să-i oferim idei, pe care să le frământe, să le analizeze, să tragă din ele concluzii; pe scurt, să-şi facă educaţia, care îl va înălţa cândva la rangul de Divinitate. Dacă îl lăsăm fără idei, fără această hrană spirituală, duhul devine flotant şi este asaltat de valurile de gânduri de toate calităţile, care plutesc prin spaţiu. Astfel se explică ciudăţenia ideilor ce ne trec prin minte, mirându-ne de unde am pornit cu gândul şi unde am ajuns. Nu e de mirare să constatăm că ne gândim la lucruri, fiinţe şi fapte de care ne ruşinăm. Aşadar, noi trebuie să provocăm ideile, spiritul trebuie să fie generatorul lor, pentru a nu ne lăsa influenţaţi şi târâţi de valuri de idei sosite din afară, spre gânduri contrare naturii şi educaţiei noastre. După cum prin exerciţii fizice sistematice dezvoltăm trupul nostru, tot astfel trebuie să dezvoltăm şi instrumentul gândirii. Deosebit de important este ca atunci când citim sau ascultăm ceva, să fim atenţi, adică să facem abstracţie de tot ce există în jurul nostru, să facem să tacă însăşi gândirea noastră şi să ne concentrăm toată atenţia spiritului asupra cărţii citite sau asupra oratorului. In felul acesta, toată energia fiinţei noastre o revărsăm asupra cărţii sau oratorului, ideile scrise sau emise defilând în forme clare prin faţa scânteii. Astfel, scânteia divină va face o înaltă şcoală; iar conştiinţa, puterea ei de pătrundere, de înţelegere, creşte în fiecare zi. Să nu pierdem din vedere că suma de idei, de noţiuni, depusă în arhiva spiritului, se transformă, sau mai exact dă naştere la aptitudini ce vor constitui în viitor comoara noastră spirituală; facultăţi a căror totalitate va constitui forţa noastră creatoare din veacurile viitoare. Să nu uităm că atâta vreme cât vom peregrina din planetă în planetă şi dintr-un sistem solar în altul, corpul nostru mental va fi acelaşi. Din viaţă în viaţă, prin diferite întrupări, suntem chemaţi să-l facem mai fin, mai puternic, capabil de a prinde orice noţiune, oferind scânteii divine posibilitatea de a înţelege conţinutul ei.

Animalul are gândurile şi reflexiile sale, şi el are un corp receptor al gândurilor, un creator de forme-gânduri, dar ce distanţă evolutivă desparte corpul său mental de cel al omului! Priveşte în urma ta, omule, şi vezi ce drum nesfârşit ai parcurs! Ai pornit de la somnul adânc al duhului mineral, ai visat ca duhul vegetal, ai înţeles ca duhul animal şi gândeşti la infinit, ca om! Eşti sus! Negrăit de sus pe scara evoluţiei, şi cu toate acestea, ce drum nesfârşit stă în faţa ta! Curaj, alţii l-au parcurs, şi azi miliarde de Forţe divine cântă osanale Celui dintru început.

Fragment preluat din: Din tainele vietii si ale universului - Scarlet Demetrescu

2 comentarii:

  1. Dacă transmitem un mesaj catre lumea noastră, vom vedea ce mare nevoie avem de solidaritate, înţelegere, răbdare şi educaţie. Gândeşte-te la asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. este adevarat ca fiecare are responsabilitatea gandurilor sale. am vazut din relatarile de mai sus ce influenta are gandul la nivel individual si planetar. daca fiecare ar transmite numai ganduri care sunt in acord cu natura noastra divina am trai intr-o lume mai buna.

    RăspundețiȘtergere

 

PUBLICITATE